Primul și cel mai important lucru este să te adresezi unui service auto autorizat. Alegi un service la care ai mai fost cu aceeași problemă sau suni un prieten. Este important să pornești cu încrederea că orice problemă ai avea, legat de aer condiționat auto, poate fi rezolvată la service-ul auto, la care ai ales să mergi.
Un alt aspect important este că sistemul de climatizare auto nu se ”hrănește” cu freon. Deci, refrigerantul părăsește circuitul doar cu un motiv întemeiat. A apărut o defecțiune, ce trebuie identificată și remediată, pentru a repune sistemul în funcțiune, corespunzător.
Există un proces prin care depistăm și remediem defecțiunile:
- Conectăm mașina la aparatul de încărcare a sistemului de aer condiționat, pentru a vedea cantitatea de refrigerant care există în circuit;
- Recuperăm agentul frigirific și înregistrăm cantitatea respectivă;
- Efectuăm vidarea sistemului, ca să observăm pierderile mari de aer condiționat;
- Dacă observăm că sistemul nu are pierderi mari, încărcarea cu freon auto nu poate avea loc, până la remedierea problemei;
- Dacă nu există probleme (piese defecte, furtune/coducte fisurate, pori mici), încărcăm agentul regrigerant înapoi ăn sistem;
- Completăm uleiul din compresor.
Toate operațiunile de mai sus costă doar 99RON.
Este recomandat să folosești aerul condiționat din mașină mai tot timpul, indiferent de anotimp. Invers, nu recomandăm să treacă prea mult timp până să apeși butonul de AC. Trainerii rețelei Bosch din România ne sfătuiesc să obișnuim clienții să pornească sistemul de aer condiționat măcar o dată pe săptămână, atât vara, cât și iarna. Unele mașini nu declanșează pornirea aerului conduționat iarna, odată cu dezabutoritorul. De aceea, ai în vedere să îl pornești tu, manual.
Când ești sensibil la frig și ești genul care răcește după ce mănâncă o înghețată, este posibil să nu agreezi ideea de aer condiționat în mașină. De aceea, nu pornești aproape niciodată circuitul, ceea ce este dăunător pentru sistem. Cei care vă știți așa, vă sfătuim să dați drumul la aer condiționat măcar pentru 10 minute pe săptămână și să stați eventual afară din mașină, până când acesta este oprit.
O altă situație destul de neplăcută, atât pentru noi, cât și pentru clienți, este atunci când există elemente ale sistemului defecte. Omul știe că vine la noi, încărcăm instalația cu freon și pleacă fericit că va avea confort în mașină. Dar ce crezi? Se poate întămpla ca o conductă să fie fisurată, un compresor stricat, o supapă, un radiator, etc. să nu mai funcționeze.
În acest caz, operațiunea se complică și simplul încărcat cu refrigerant se transformă în demontat de bord, căutată cauza și eliminată. Noua schemă de rezolvare a problemei la instalația de aer condiționat auto este mai costisitoare atât ca timp, cât și ca preț. Uneori mașina stă la noi între 24-48h pentru a remedia problema, testa sistemul și preda omului un autoturism în deplină funcționare în ceea ce privește aerul condiționat, instalația de climă.
Costurile la prima variantă de încărcare, vidare, completare este de doar 99 de lei pentru turisme de mici dimensiuni și crește la dubițe, camioane, autobuze, etc datorită cantității de consumabile incluse de operațiune.
Pentru varianta extinsă, acolo unde suntem obligați să demontăm instalația, cum spuneam anterior, durata de lucru este mai extinsă și lucrarea mai complexă. Costul pornește de la 300 de lei, în funcție de complexitate și componente uzate, ce necesită înlocuire. Vestea bună este că noi oferim un deviz antecalcul și estimăm din capul locului valoarea manoperei și a pieselor de schimb necesare. Nu ne place, chiar urâm să auzim că vin clienți din altă parte, li s-a comunicat un preț și la final au plătit de câteva ori mai mult. Noi estimăm și o eventuală cheltuială, care ar putea apărea în scanariul cel mai sumbru cu putință. Nu ne place să mergem la intimidare. Mai bine pierdem un client care alege să nu efectueze lucrarea din cauza costurilor, pentru că pleacă de la noi în relații amicale, decât să-l prindem de client o dată, să-i luăm ultimul ban din buzunar și să nu mai vrea să audă de noi. Au fost multe situații când clientul a decis să nu facă reparația, nefiind pregătit pentru un cost atât de mare. Fair enough, mai bine așa decât invers.
Întorcându-ne la oile noastre, nu întotdeauna completarea cu refrigerant și ulei de compresor sunt operații suficiente pentru a-ți pune în regulă instalația de climă. Uneori lucrurile sunt mai complicate și ai nevoie de un buget puțin mai mare. Cine are mașină și mai ales cine are o mașină mai veche de 5 ani știe că mașina ”mănâncă” nu doar benzină, apă și ulei, ci mult mai multe.
Ceea ce este foarte important vara, pe caniculă, este că sistemul de climatizare este musai necesar nu doar pentru confort, ci și pentru sănătate. Este bineștiut faptul că stresul acționează negativ asupra sănătății noastre. Ce poate fi mai obositor pentru corp și psihic decât un drum lung sau drumuri prin oraș la 40 și ceva de grade fără aer condiționat? Nivelul stresului crește, la fel și nervozitatea, agitația și apare lipsa de concentrare și viteza redusă de reacție. Ori concentrarea și viteza maximă de reacție sunt elemente esențiale ale unui șofat responsabil, având în vedere că azi traficul este supraaglomerat și trebuie să fii mereu cu ochi-n 4.
Temperatura optimă pentru a te simți bine în autovehicul este de 22-23grade C.
Și ca să creezi într-adevăr un confort sporit în interior și să te simți cumva apărat nu doar de razele solare, cât și de bacterii, atunci când repari instalația de aer condiționat, schimbă și filtrul de polen sau de habitaclu. Tot ce s-a acumulat de-a lungul anului în el, mai ales în perioada iernii, emite un miros mai greu sau împrăștie bacterii. Tocmai traversăm un al doilea an dificil și din punct de vedere sanitar. Este mai bine să investești 50-100 de lei în plus, dar să te asiguri că interiorul mașinii tale, locul unde respiri, este igienizat și curat.
La efectuarea acestui schimb de filtru și încărcării cu refrigerant, noi oferim un spray igienizant, care poate fi pulverizat în instalație pentru un plus de purificare a aerului.
Programează-te aici la o revizie a sistemului de climă a mașinii tale