Un acumulator auto este o parte importantă a automobilului tău
De fapt, poate că ai observat deja acest lucru, atunci când ai vrut s-o pornești și nu a pornit. Pentru că nu mai avea baterie… Oricum, perioada aceasta cu temperaturi scăzute îți poate pune problem legate de acumulator auto.
Cum alegi un acumulator auto potrivit?
- După marcă – să fie o marcă cunoscută și apreciată în domeniu;
- După amperaj (AH) – să aibă amperajul bateriei originale sau puțin mai mare ( dacă ții neapărat)
- După dimensiune (dacă optezi pentru un acumulator auto cu amperaj mai mare, atunci trebuie să ai grijă să aibă loc)
- După cost – bugetul alocat unui acumulator auto nu trebuie să fie nici mai mic, dar nici prea mare. Pornește de la marca pe care o ai actualmente pe mașină. Este cel mai bun indicator. Un acumulator auto este o piesă cu autonomie de cca 5 ani, așa că nu-i chiar dramatic.
Pentru majoritatea clienților noștri primul criteriu este marca unui accumulator auto. De obicei, oamenii caută bateriile Bosch. Poate din cauză că noi suntem o franciză Bosch, cine știe? Sau mai degrabă pentru faptul că ei au încredere în marca Bosch. Este mult mai probabil. Bosch echipează 80% din elementele unui automobil, așa că nu mai este niciun dubiu că marca are ”greutate”.
În afară de marcă, un alt criteriu îl reprezintă amperajul. Cel mai indicat lucru este să achiziționezi un acumulator auto identic ca amperaj cu bateria originală. Unii clienți vor să înlocuiască bacteria original cu una mai puternică, cu un amperaj mai mare. Nu-i tocmai o idee bună, dacă te gândești că așa a fost concepută acea mașină. Altfel, producătorul auto ar fi procedat diferit, i-ar fi pus un amperaj mai mare. Nu e neapărat o idee bună să pui o baterie mai puternică, dar nici nu e niciun pericol.
De ce un acumulator auto mai pricopsit
Un acumulator auto trebuie să facă față cu succes consumatorilor de electricitate ai mașinii. Dar orice acumulator auto diferit față de cel original trebuie să aibă loc în locașul destinat bateriei. Și trebuie să fie capabilă să furnizeze energie sufiecientă pentru toate dispozitivele și elementele electrice ale mașinii. Prin urmare nici ideea de a achiziționa un acumulator auto cu amperaj mai mic nu e o idee bună. Dacă obișnuiești să pornești aerul condiționat tot timpul și să asculți muzică, nu e bine să-ți cumperi baterie cu amperaj mic.
A propos de amperaj, există o indicație pe baterie ”AH” care urmează unor cifre: 64AH, 70AH, 100AH, etc. Amperii reprezintă capacitatea maximă livrată de baterie într-o oră, mai ales la temperaturi reduse. Daca bacteria are 64AH nu înseamnă că îi folosește pe toți la pornire, decât cam la jumătate. Ideea este să aibă suficientă putere la pornire, mai ales iarna.
Prin urmare, uzura unui acumulator auto este mai semnificativă iarna, din cauza temperaturilor mici care afectează componentele bateriei. Chiar dacă are autonomie 5 ani aproximativ, este foarte important modul de exploatare. După 3-4 ani, atunci când pornești mașina pe frig și dă semne că nu pornește la prima cheie, e cazul să mergi la un service autorizat pentru o verificare. Nu sta până când nu mai funcționează deloc, pentru că atunci chiar e nasol.
Deci, dacă avem dilema legată de ce acumulator auto să luăm, mai mare sau mai mic, cel mai bine ar fi să alegi varianta existentă pe mașină, atât ca marcă (minimum), cât și ca amperaj. Nu recomandăm să achiziționezi acumulatorul doar pentru că este la ofertă. Tot ce pui ca element esențial la mașină trebuie să fie de bună calitate, chiar dacă este puțin mai scump. Diferența între un acumulator auto de bună calitate și unul slab calitativ poate fi chiar dublă la preț. Având în vedere că bateria se schimbă atât de rar, nu este o problemă să alegi o variantă mai bună.